(Pitagora)
Y

Noi, călători prin lumile ascunse
de dincolo de iriși,
ne înrobeam celulei planetare
și-n sângele încins de Soare
ne bălăceam ființele de aer
iar jugul cărnii ne prindea sperjur
și-n câtă disperare ne pierdeam
și câtă groază se năștea în noi
făpturi divine, trupuri de noroi.

Atât de despletiți de gânduri bune
hoinari cutezători prin zonele minciunii
ne întâlneam la locul jertfei sfinte
a sufletului prăbușit pe altarul viciu.

Călătorind, înlănțuiți în carne,
atât de prinși de rău și de tristețe,
privind în dosul văzului și-al minții
ne inventam speranța și dorința,
cu flori de aur ne brodam veșminte
cu strălucire ne umpleam ființa.
Sinucigași de trupuri efemere,
ne dăruiam în veci virtutea
giulgiului alb, ce ne-nvelea făptura
iar lutului ce ne prindea în clisa-i,
înțelegând târziu cei binele,
îi dăruiam pe veșnicie ura.